Nonsens

Cum sa incep? Viata mea...
Nu nu... nu asa! prea filosofic. Ceva mai simplu... mai natural...
Eu.. Of, de ce "eu"? nu sunt doar eu in povestea asta. Mai sunt inca 3 persoane si lumea intreaga + un univers care imi joaca feste.
Oh oh, am inceput accelerat. Mai usor.
Of, incep: familia mea... se intampla ceva cu ea. In fiecare colt din casa exista un nerv, o criza, o farama de tensiune. In fiecare din noi exista cate un "sobolan" care ne roade in interior si tzipa cand iese la lumina, si arunca si da si of! Parca nu mai suntem o familie. Fiecare parca e pentru el si totusi pentru fiecare din noi. Eu pentru mine asta stiu sigur. Si da!!! MI-E RUSINE! Ca in loc sa ma maturizez sa infrunt problemele, fug de ele. Vreau sa evadez mereu, fac tot posibilul sa nu stau pe-acasa. Ma refugiez in carti din nou si in Dumnezeu stie ce prostii pe care le regret apoi.
Tati in pescuit.
Frate-meu nu cred ca are un motiv sa se refugieze pentru ca nu pare sa iasa vreodata dintre peretii aia din camera lui.
Mama? Mama unde? Ea parca are o remorca in spate pe care o umple cu probleme: ale ei si ale noastre. De fapt problemele noastre devin ale ei. Dar asta nu pentru ca asa trebuie sa fie ci pentru ca ea le face ale ei. Si se grabeste, alearga intr-una. Si nu fizic, caci trupul ei nu mai e zglobiu asa cum era odinioara ci adunat de spate, ochii sunt tristi mereu si cineva ii pune tot mai multa nea in par pe zi ce trece. Dar alearga sa isi rezolve problemele care mereu sunt financiare si cand rezolva una se naste alta si isi face mereu griji pentru ce o sa fie maine si...STOP MAMA!!!! Opreste-te, respira adanc, intinde-te, inchide ochii... deschide-i!!! Ma vezi? Sunt eu, fiica ta! Esti mandra de mine? Sunt ceea ce ti-ai imaginat ca voi fi? Oh daca as putea as arunca benzina pe remorca aia care o cari din greu si i-as da foc! Ttraieste si pentru tine, te rog! Gandeste-te o clipa in fiecare zi la tine! Lasa-ne, noi o sa te intelegem. Noi copiii tai, nu sotzul tau. Nu, el nu! El niciodata! El te incurca mama, iti incarca remorca si mai mult. Si tu ca sa te descarci gasesti motiv sa arunci vina pe urmatorii care vin la rand. Si din pacate eu sunt urmatoarea. Pentru ca te grabesti, mama! Daca alergi prin ploaie te uzi mai mult, mama!
Vai ce ganduri aruncate aiurea... Dar nu pot, nu pot sa mai rezist sub efectul asta de domino sub care suntem toti, incepand de la tati. Da! In loc sa facem compromisuri, sa ne ajutam, dam vina unul pe celalalt. Dar ne credem marele cap al familiei care ia decizii si taie si spinteca dupa cum ne taie capul. Nu, tata?
Nonsens, stiu. Dar abia am asteptat un moment singura la PC sa scriu. Sa scriu nonsensuri despre viata mea.
Oh, dar am uitat de "lumea intreaga si de universul care imi joaca feste". Lumea intreaga sunt de fapt... oamenii din jurul meu care pleaca, care evolueaza, care incep o noua viata. Si eu raman... in spate parca. De ce?
Is there any way that I can stay in your arms...?

Omul perete

Dragul meu Tata,

Iti scriu aici pe Internet, in jurnalul meu public. Stiu ca poate n-ai sa vezi asta niciodata, pt ca tehnologia nu a facut si nu face parte din viata ta. Imi astern toate gandurile legate de tine care curg cascada de fiecare data cand sti sa ma certi sau sa ma plesnesti [ bun mod de a-ti castiga respectul, n-am ce zice ].
Spui tot timpul: "tu ai sange albastru, tu esti de vita nobila". Dar daca asta e sangele care iti curge prin vene, tatal meu drag, ma lipsesc total. Pentru ca prin venele tale nu curge sange rosu, nu curge iubire, ci egoism, mandrie si dorinta de vedea raul in om. In special in noi, familia ta. Noi, singurii oameni de pe pamant care te iubesc, care incearca sa vada un bine in tine [ chiar dak tre sa ne chinuim mult, dar il scoatem tot timpul ], care e alaturi de tine in toate momentele, care iti stie toate ticurile, frustrarile, sentimentele, nelinistile, punctele forte/slabe. Si ce primim inapoi? CONFLICT, dragul meu tata. Pentru ca asta e tot ce ai stiut si sti sa cauti in noi: un motiv de conflict, ceva cu care sa ataci. Dar noi ce sa facem? Suntem slabi in fata ta. De ce? Pentru ca tu ai forta pumnului. O forta pe care noi nu o avem. Sau o avem da nu ne permitem moral sa o folosim.
Vrei tot timpul sa fi respectat. Pentru ce? Pentru ca zi de zi scoti macar un cuvant urat la adresa noastra? Pentru ca zi de zi traim o tensiune in prezenta ta? Pentru ca faci in asa fel incat sa ne dorim sa pleci de acasa? Tot timpul imi spui:"proasta poti fi!" Afla ca sunt mai desteapta ca tine. Dar ce spun aici? Tu nu ai fost curios si nu esti sa afli cine sunt eu cu adevarat. Afla ca stiu sa castig respectul, nu sa mi-l impun ca tine. Afla ca stiu sa ma fac iubita, nu sa cumpar iubirea ca tine. Asa ceva nu se cumpara cu bani, haine sau alte lucruri materiale. Ma lipsesc de toti banii tai, de toate cadourile materiale, de toate telefoanele si altele. Am nevoie sa ma asculti, sa vezi si tu pentru ce ma apreciaza lumea din jur. Pentru ca, foarte interesant, toti au stiut sa vada ceva bun in mine, ceva de apreciat, dar tu, tu, tatal meu, cel care ai contribuit la aparitia mea in lume, nu ai stiut sa vezi nimic din toate astea. Esti un zid. Atat de solid incat nu stiu, nu stiu cum sa il misc. Si ma gandesc la asta zi de zi. Sti ca sufar? Dar, iar, ce vorbesc. Tu nu esti curios de nimic care nu tine de persoana ta.
Spui ca nu vorbim cu tine nimic. Ca tot timpul mami este prima care afla. De ce? Pai frate simplu: pentru ca ea STIE SA ASCULTE. TU, NUUUUUU!!!!! Ei pot sa ii spun toate prostiile, tampeniile si lucrurile care le adun intr-o zi. Ca ea nu se plictiseste. Iti spun : "am luat 10 la x materie". Ce raspuns primesc??? "Si?!" Dar cand auzi de o nota proasta te precipitezi si vine iar "proasta, incompetenta, dobitoaca". Dar cu timpul am crescut si mi-am dat seama ca nu pentru satisfactia ta parentala invat si nici pentru a te mandri cu mine in societate [ ceea ce nici macar nu o faci ]. Ci invat pentru mine, pentru viitorul meu care va fi insutit mai bun decat l-ai avut tu si decat o sa te astepti tu sa fie.
Iti spun direct: ESTI UN LAS!!! Ti-e frica sa nu ne pierzi. Fara noi esti pierdut! Ti-e teama sa nu ramai singur. Si ce faci? Aplici metoda pumnului din nou. Crezi ca o sa tina la nesfarsit? O sa vina un moment cand o sa iti trebuiasca o cana cu apa si n-o sa poti sa te ridici sa ti-o iei singur. Si noi, copiii tai, o sa ti-o aducem. Ca sa iti demonstram ca in ciuda raului pe care ni-l faci, noi te vom iubi si te vom aprecia pentru viata de muncitor pe care ai dus-o, respectiv o duci.
De fiecare data cand sunt pe culmi de fericire, tu sti sa strici tot. De tine ma izbesc tot timpul, omule perete!!! Ma impiedici sa fiu fericita.
Sti bine ca Dumenzeu nu doarme. Si sper ca pedeapsa care o sa o primesti, sa fie constient traita.
Ce nu te ucide te face mai puternic! Intr-un mod paradoxal, ma faci mai puternica si mai dornica zi de zi sa te ignor, sa imi vad de viata mea, de planurile mele si sa iti demonstrez ca exista o persoana mai buna ca tine sau cel putin egala: EU!

Inspiratie

- Sti, mie mi-e frica de pereti. Mai ales cand sunt dezgolita.
- De ce?
- Ma privesc in continuu...
- Cum asa?
- Pai ei au ochi, nu sti?
- Nu...
- Au... Au niste ochi mari care ne urmaresc fiecare miscare. Mi-e rusine de ei. Mai bine ai trage plapuma aia peste mine... Nu esti gelos pe ei?
- Daca as fi gelos pe pereti, ar trebui sa fiu si pe plapuma, si pe perna...
- Ah nu! Ele nu ne pot vedea. Au ochi dar nu ne pot vedea.
- De ce?
- Pentru ca ele sunt prea aproape de pielea noastra si inchid ochii de durere. E ca si cum m-as apropia foarte mult de ochii tai. Vezi? Nu-i poti tine deschisi. Te dor.
- Da. Dar ele te ating. Mai ales plapuma asta... pe ea sunt cel mai gelos. Vreau sa te ating doar eu.
- Pai acopera-ma tu asa sa nu ma vada peretii. ;)) Ah nenorocitii! Noroc ca nu ne aud! N-au urechi... n-as mai putea sa tip atunci cand imi oferi prea multa placere...

Aniversare cu parfum de crini

Am pornit nerabdatoare pe drumul catre casa ta - drum care e batatorit deja de insutitii mei pasi care l-au parcurs. Il stiu prea bine si nu e lung, dar in seara aceasta imi pare kilometric.
M-am gatit de acasa cum am stiut eu mai bine. Nu prea mult machiaj fiindca stiu ca nu iti place. Doar genele mi le-am alungit cu un strop de rimel ca sa poti sa imi patrunzi ochii cu mai multa usurinta.
Grabesc pasul.
Imediat iti zaresc silueta in bezna noptii, ce sta si ma asteapta in fata casei. As vrea sa te ajung mai repede dar picioarele nu ma asculta, cu toate ca ne despart vreo 3 pasi. Ma anin cu bratele de gatul tau iar tu imi oferi sarutul de fluture. Te-as gusta aici in fata casei fara sa imi pese de trecatorii de pe drum, care oricum sunt putini...
Gandurile acestea usor neortodoxe [:))] imi zburda prin minte in timp ce imi deschizi usa casei. In hol ma imbie un parfum subtire de crini. Stii ca imi plac mult de aceea mi-ai pregatit un buchet de 11 crini care ma asteapta pe masa pe care vom cina. Ah, de n-as sti ca imi gatesti atat de bun de fiecare data, as sari peste cina sa ajung mai repede in asternuturile tale. Dar din bucatarie vine un miros delicios de mancare care nu imi pare familiar. Sunt sigura ca vrei sa ma surprinzi iar! ;))
......................
Dupa cina savuram relaxati un pahar de vin. Pe fundal sunete de jazz. Ma inviti sa dansam. Daca nu ne potrivim la dans? Poate te calc pe picior si ai sa razi de neindemanarea mea, iar aniversarea noastra perfecta va fi o amintire pocita de un dans nereusit. Si totusi...incerc!
Incepem.
Dupa cativa pasi usori, ma calci pe picior. Auch! Ha!!!! NU STII DANSAAA!!!!! Rad de tine, iar tu te bosumfli ca un copil razgaiat. Ti-au rosit putin obrajii desi cred ca e de la vin. In final ne dam batuti si lasam perfectiunea filmelor de dragoste in care cinele romantice sunt perfecte in fiecare detaliu.
-Saruta-ma! iti poruncesc.
Chiar si acum, dupa 12 luni de iubire, ma mai topesc sub buzele tale de fiecare data cand ma saruti. Ma iei in brate si ma duci in dormitor unde un parfum subtire de crini ne invaluie in bezna noptii.


Fin! :D

Apogeu

M-am apropiat de el. Statea in fund pe pat, nervos la auzul cuvintelor mele care sfasiau. Incerca, se chinuia sa nu imi arate nici o urma de slabiciune dar am vazut in fruntea incretita, in privirea lui care nu mai era aceeasi, am vazut ca i-am atins orgoliul. M-am apropiat de el cu bazinul si i-am poruncit:
- Atinge-ma!
Isi ridica privirea, uimit de ceea ce auzea.
- Atinge-ma am spus! Atinge-mi coapsele!
Incepea sa imi tremure vocea. Imi venea sa plang dar ma abtineam pentru ca asa cum am spus, ii porunceam nu ma rugam de el. Nu! Nu voiam sa il rog. Mi-a atins coapsele stangaci, cu mainile tremurande si a inceput sa le mangaie cu o hotarare crescanda. Isi afunda fata in pantecul meu, ma strangea cu o putere care ma dobora. Imi era din ce in ce mai greu sa imi stapanesc plansul. Mi-a desfacut slitul pantalonilor, apoi nasturele incet, dezmierdandu-mi pielea cu cele mai tandre sarutari pe care nu credeam ca le voi primi vreodata de la el. Nu era pasional niciodata. Nu stia sa ma sarute in asa fel incat sa imi dea fiori, nu ma excita niciodata in pat. Era un stangaci. Dar acum... parca era un vulcan trezit.
In fine mi-a dat pantalonii jos, apoi chiloteii de dantela alba imaculata, m-a intins pe pat si a inceput sa imi sarute buzele. Atunci am simtit cum se cutremura lumea mea sub trupul lui greoi. In sfarsit mi-a oferit sansa de a ma abandona in bratele lui, de a ma face sa uit de ratiunea care ma impiedica mereu sa traiesc prezentul asa cum trebuia.
Ce a urmat apoi a fost o noapte lunga si tacuta. Acum puteam sa ma desprind. Putea sa imi dea drumul sa zbor.
Dimineata am plecat inainte sa se trezeasca. Nu i-am lasat nici un bilet. Nu voiam sa para ca ma cred intr-un film. Cand am iesit din bloc am simtit ca sunt libera. Dar m-a costat mult libertatea asta: am pierdut o parte importanta din mine. La cine ma mai gandeam eu ore in sir? Cui aveam sa ii mai scriu mesaje telefonice zi de zi? Eram, asadar, libera, dar singura. Incotro puteam sa ma indrept?