Cum sa incep? Viata mea...
Nu nu... nu asa! prea filosofic. Ceva mai simplu... mai natural...
Eu.. Of, de ce "eu"? nu sunt doar eu in povestea asta. Mai sunt inca 3 persoane si lumea intreaga + un univers care imi joaca feste.
Oh oh, am inceput accelerat. Mai usor.
Of, incep: familia mea... se intampla ceva cu ea. In fiecare colt din casa exista un nerv, o criza, o farama de tensiune. In fiecare din noi exista cate un "sobolan" care ne roade in interior si tzipa cand iese la lumina, si arunca si da si of! Parca nu mai suntem o familie. Fiecare parca e pentru el si totusi pentru fiecare din noi. Eu pentru mine asta stiu sigur. Si da!!! MI-E RUSINE! Ca in loc sa ma maturizez sa infrunt problemele, fug de ele. Vreau sa evadez mereu, fac tot posibilul sa nu stau pe-acasa. Ma refugiez in carti din nou si in Dumnezeu stie ce prostii pe care le regret apoi.
Tati in pescuit.
Frate-meu nu cred ca are un motiv sa se refugieze pentru ca nu pare sa iasa vreodata dintre peretii aia din camera lui.
Mama? Mama unde? Ea parca are o remorca in spate pe care o umple cu probleme: ale ei si ale noastre. De fapt problemele noastre devin ale ei. Dar asta nu pentru ca asa trebuie sa fie ci pentru ca ea le face ale ei. Si se grabeste, alearga intr-una. Si nu fizic, caci trupul ei nu mai e zglobiu asa cum era odinioara ci adunat de spate, ochii sunt tristi mereu si cineva ii pune tot mai multa nea in par pe zi ce trece. Dar alearga sa isi rezolve problemele care mereu sunt financiare si cand rezolva una se naste alta si isi face mereu griji pentru ce o sa fie maine si...STOP MAMA!!!! Opreste-te, respira adanc, intinde-te, inchide ochii... deschide-i!!! Ma vezi? Sunt eu, fiica ta! Esti mandra de mine? Sunt ceea ce ti-ai imaginat ca voi fi? Oh daca as putea as arunca benzina pe remorca aia care o cari din greu si i-as da foc! Ttraieste si pentru tine, te rog! Gandeste-te o clipa in fiecare zi la tine! Lasa-ne, noi o sa te intelegem. Noi copiii tai, nu sotzul tau. Nu, el nu! El niciodata! El te incurca mama, iti incarca remorca si mai mult. Si tu ca sa te descarci gasesti motiv sa arunci vina pe urmatorii care vin la rand. Si din pacate eu sunt urmatoarea. Pentru ca te grabesti, mama! Daca alergi prin ploaie te uzi mai mult, mama!
Vai ce ganduri aruncate aiurea... Dar nu pot, nu pot sa mai rezist sub efectul asta de domino sub care suntem toti, incepand de la tati. Da! In loc sa facem compromisuri, sa ne ajutam, dam vina unul pe celalalt. Dar ne credem marele cap al familiei care ia decizii si taie si spinteca dupa cum ne taie capul. Nu, tata?
Nonsens, stiu. Dar abia am asteptat un moment singura la PC sa scriu. Sa scriu nonsensuri despre viata mea.
Oh, dar am uitat de "lumea intreaga si de universul care imi joaca feste". Lumea intreaga sunt de fapt... oamenii din jurul meu care pleaca, care evolueaza, care incep o noua viata. Si eu raman... in spate parca. De ce?
Is there any way that I can stay in your arms...?
